Aproape 2.500 de cetățeni ucraineni au fost depistați în primele șase luni ale anului 2026 în timp ce au trecut ilegal frontiera în România, potrivit unui bilanț al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației. Deși fenomenul este în scădere cu circa 33% față de aceeași perioadă din 2025, traversările prin Munții Maramureșului continuă să genereze intervenții dificile, salvatorii montani fiind chemați în 22 de misiuni în care au recuperat 38 de persoane aflate în pericol.
Majoritatea celor depistați au declarat că au părăsit Ucraina din cauza conflictului armat, încercând să ajungă în România fie prin râul Tisa, fie pe trasee montane unde relieful accidentat și vremea schimbătoare le pun viața în pericol. În total, aproximativ 1.200 de persoane au fost identificate pe raza județului Maramureș, 1.000 în Suceava și peste 300 în Satu Mare, în zona de competență a frontierei nordice.
De la izbucnirea conflictului din Ucraina, polițiștii de frontieră din Sighetu Marmației au depistat peste 34.000 de cetățeni ucraineni care au trecut ilegal frontiera și au participat, alături de Salvamont Maramureș, la peste 230 de misiuni de căutare și salvare în Munții Maramureșului. Autoritățile transmit că supravegherea celor 366 de kilometri de frontieră româno‑ucrainiană rămâne o prioritate, prin utilizarea mijloacelor moderne și cooperarea cu structurile MAI și partenerii instituționali.

