Târgul Țarinii revine în Poiana Botizii, comuna Băiuț, pe 18 și 19 iulie 2026, cu cea de‑a V‑a ediție dedicată valorilor satului românesc și atmosferei autentice de comunitate. Evenimentul organizat de familia Pașca propune două zile de activități pentru toate vârstele, momente de socializare și tradiții prezentate în decorul natural al poienii. Programul începe sâmbătă, de la ora 16:00, și continuă duminică, începând cu ora 13:00.
Participanții vor avea parte de concursuri tematice – tras cu tractorul, tăiat lemne cu fierăstrăul –, topogane pentru copii, pictură pe față și preparate tradiționale, completate de muzică, voie bună, foc de tabără și o discotecă în aer liber. Invitata specială a ediției este artista Bianca Botișan, iar pe scenă vor urca numeroși interpreți îndrăgiți ai folclorului și muzicii de petrecere, precum Nicolae Petriman, Ionel Filip, Adrian Gașpar, Georgiana Buda, Alexandra Pașca, Daria Bachmatchi, Dana Chira, Gabriela Buda, Gabriela Ungur, Lorand Szabo și Alexandra Bârsan.
Organizatorii îi invită pe localnici și turiști să petreacă un sfârșit de săptămână în mijlocul naturii, într‑un cadru care pune în valoare tradițiile, comunitatea și frumusețea Maramureșului. Ediția din acest an își propune să continue succesul precedentelor și să ofere o nouă ocazie de a celebra patrimoniul cultural local alături de familie și prieteni.


