Parcul fotovoltaic din Gârdani se apropie de finalizare și ar putea fi pus în funcțiune la sfârșitul lunii august, potrivit primarului Nelu Dragoș. Investiția este gândită pentru a reduce costurile comunității și pentru a asigura o sursă locală de energie, într-un context în care administrațiile caută soluții sustenabile.
În paralel, se încheie lucrările la școala modernizată, proiect finanțat prin PNRR, în timp ce alte investiții au stagnat. Singurele lucrări care au mers înainte sunt asfaltările prin programul Saligny, acestea fiind în prezent în derulare și vizibile în mai multe zone ale comunei.
Pentru a eficientiza activitățile de gospodărire, autoritatea locală a semnat recent un contract prin AFIR pentru achiziția unui buldoexcavator dotat cu freză pentru vegetație. Utilajul va permite intervenții rapide și costuri reduse în întreținerea infrastructurii și a spațiilor verzi.
Foto graiul.ro

