Sesiune de instruire în tehnici minim invazive la Spitalul Județean Baia Mare

Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare a găzduit o nouă sesiune de instruire în chirurgia generală, organizată în cadrul proiectului MEDICUNITY. La program au participat 23 de medici chirurgi din România și Ucraina, care au parcurs prezentări teoretice și demonstrații practice dedicate chirurgiei laparoscopice, utilizării echipamentelor moderne și aplicării tehnicilor minim invazive.

Potrivit reprezentanților Spitalului Județean, întâlnirea a oferit un cadru solid pentru schimbul de experiență și bune practici între specialiștii celor două țări, cu accent pe siguranța pacientului și managementul complicațiilor. „Evenimentul a contribuit la dezvoltarea competențelor profesionale și la consolidarea cooperării transfrontaliere în domeniul sănătății”, au transmis organizatorii.

Proiectul „MEDICUNITY – Cohering for Better Treatment and Recovery in Zakarpattia and Maramureș”, implementat prin Programul Interreg VI-A NEXT România–Ucraina 2021–2027, reunește Spitalul Clinic Regional „Andrii Novak” din Ujhorod, Spitalul Județean Baia Mare, Consiliul Județean Maramureș și Agenția de Dezvoltare Regională Transcarpatia, având ca obiectiv îmbunătățirea calității actului medical în regiunea transfrontalieră.

a
0 comentarii

LASA UN COMENTARIU