Precizări oficiale ale DSP Maramureș despre apa din izvoarele publice

Direcția de Sănătate Publică Maramureș anunță că situația privind calitatea apei din izvoarele monitorizate este sub control, după apariția unor informații în spațiul public. Instituția precizează că cele 27 de izvoare aflate în evidență sunt verificate periodic, conform Ordonanței nr. 7/2023, iar măsurile necesare au fost deja dispuse acolo unde au fost identificate probleme.

Analizele recente au evidențiat depășiri temporare ale unor parametri microbiologici la câteva dintre surse, variații pe care specialiștii le consideră tranzitorii și influențate de factori externi, precum vegetația din zona de captare, precipitațiile abundente, perioadele de secetă, fisurile apărute în conducte sau rezervoare, ori prezența animalelor în apropierea izvoarelor. DSP colaborează cu autoritățile locale pentru curățarea și igienizarea izvoarelor afectate, lucrări aflate deja în desfășurare.

Până la finalizarea intervențiilor, populației i se recomandă să evite consumul apei din sursele vizate. DSP subliniază că situația este punctuală și nu reprezintă un motiv de alertă, iar după confirmarea rezultatelor analizelor, apa va putea fi consumată în siguranță. Laboratoarele instituției prelucrează în prezent noi probe, în vederea retestării calității apei și încadrării acesteia în parametrii normali.

a
0 comentarii

LASA UN COMENTARIU