HomeȘtiri (Page 236)

Știri

Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare organizează un concurs pentru ocuparea mai multor posturi contractuale pe perioadă nedeterminată. Sunt disponibile posturi pentru registratori medicali principali și debutanți, precum și pentru statisticieni medicali principali și debutanți, în diverse secții și servicii ale

În județul Maramureș, cinci proiecte sociale destinate persoanelor cu dizabilități vor primi finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Investițiile vor sprijini modernizarea și echiparea unor centre de zi din Sighetu Marmației, Recea, Baia Mare și Poienile de sub Munte, contribuind la îmbunătățirea

Pe 30 octombrie 2024, se împlinesc opt ani de la trecerea la Domnul a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Justinian Chira, supranumit „Voievodul spiritual al Maramureșului.” În memoria sa, la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia, începând cu ora 8:00, va fi oficiată Sfânta Liturghie de către Preasfințitul Părinte

Azi-noapte, polițiștii Biroului Rutier Baia Mare au desfășurat acțiuni în zonele cu risc ridicat pentru a preveni și combate principalele cauze ale accidentelor rutiere, precum și pentru a sancționa comportamentul agresiv în trafic. Scopul acțiunii a fost depistarea șoferilor care conduc periculos, folosind excesiv accelerația,