HomePosts Tagged "primul ghiozdan"

primul ghiozdan Tag

Consiliul Județean Maramureș va participa și în anul școlar 2026–2027 la implementarea programului „Primul Ghiozdan”, după aprobarea proiectului de hotărâre în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean și cu unitățile administrativ‑teritoriale din județ. Inițiativa vizează sprijinirea copiilor care pășesc pentru prima dată în sistemul de învățământ. Programul,

Consiliul Județean Maramureș va distribui 2.800 de ghiozdane complet echipate elevilor din clasa pregătitoare, în cadrul programului „Primul ghiozdan”, dedicat sprijinirii debutului școlar. Inițiativa vizează anul școlar 2025–2026 și continuă tradiția sprijinului oferit micilor școlari din județ. Fiecare ghiozdan conține toate rechizitele esențiale: penar, creioane colorate,

Consiliul Județean Maramureș a aprobat participarea în proiectul „Primul ghiozdan”, dedicat elevilor care încep școala în anul școlar 2025–2026. Inițiativa se desfășoară în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean și autoritățile locale, având ca scop facilitarea accesului la educație pentru micii școlari. Pentru derularea proiectului, administrația județeană