Încearcă, Cătălin Cherecheș cere strămutarea procesului

1
1 minute, 32 seconds Read

Cu doar câteva zile înainte de o posibilă sentință finală în proces, Cătălin Cherecheș, primarul din Baia Mare, cere strămutarea dosarului de la Curtea de Apel Cluj la o altă instanță egală în grad, conform unui document consultat de G4Media.

Este a doua tentativă, după cea din septembrie de la Înalta Curte de Casație și Justiție, a edilului din Baia Mare de a muta procesul de la Curtea de Apel Cluj, unde din completul format pentru a da o soluție în dosarul său face parte și judecătoarea a cărei mamă ar fi negociat cu soacra lui Cherecheș, a colaborat la flagrant și a fost martor și denunțător în cazul dosarului de corupție.

În acțiunea depusă la Curtea de Apel Cluj, Cătălin Cherecheș a prezentat prin apărătorii săi nu mai puțin de 37 de motive care impun strămutarea cauzei.

„Față de cererea anterioară de strămutare, respinsă cu opinie separată în data de 17 octombrie 2023 de către Înalta Curte de Casație și Justiție (Dosar nr. 2355/1/2023), au apărut elemente noi, cu un impact major asupra imparțialității judecătorilor din cadrul Curții de Apel Cluj, care impun în mod categoric admiterea prezentei cereri de strămutare”, se arată în acțiune.

Totodată, apărarea ține să sublinieze că nu există niciun risc privind intervenția prescripției răspunderii penale în această cauză deoarece termenul se împlinește în data de 26 iunie 2024 ( mai mult de 7 luni de zile), având în vedere data la care se pretinde că s-a epuizat infracțiunea (26 aprilie 2016), la care se adaugă cele 2 luni de zile de suspendare a acestui dosar pe perioada celor 2 luni de pandemie (suspendarea dosarului a fost dispusă în mod expres de către Tribunalul Cluj).

Similar Posts

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *