Așa da, Asociația pentru SMURD Maramureș organizează a doua sesiune de cursuri de prim ajutor pentru cadrele didactice

La data de 29 ianuarie, începând cu ora 15:00, se va desfășura a doua serie de cursuri de prim ajutor în situații de urgență destinate cadrelor didactice. Această inițiativă este realizată în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, în cadrul proiectului intitulat „Primul ajutor – salvează vieți”.

Evenimentul va avea loc în sala de conferințe a Bibliotecii Județene ”Petre Dulfu” din Baia Mare, avându-l ca moderator pe Dr. Crina Pop, medic specializat în medicină de urgență la UPU-SMURD.

a
Post Tags
Share Post
0 comentarii

LASA UN COMENTARIU