Pericol, Doi tineri cercetați pentru trafic de droguri de mare risc în Sighetu Marmației

Polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Maramureș și polițiștii de frontieră de la Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, în colaborare cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Maramureș, au investigat activitatea infracțională a două persoane, suspectate de trafic de droguri de mare risc.

Conform cercetărilor, la data de 29 ianuarie, un tânăr în vârstă de 25 de ani ar fi vândut aproximativ 4 grame de drog de mare risc (4-CMC) unui alt tânăr în vârstă de 23 de ani. Cel din urmă a fost depistat în municipiul Sighetu Marmației, într-un autoturism, având asupra sa substanța interzisă. În urma unei percheziții domiciliare la locuința celui bănuit de vânzarea drogurilor, au fost descoperite și confiscate aproximativ 90 de grame de 4-CMC (drog de mare risc), precum și alte mijloace de probă.

La data de 30 ianuarie 2024, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Maramureș au decis reținerea celor doi tineri pentru 24 de ore. Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Maramureș a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile în cazul tânărului de 25 de ani, față de care s-a formulat propunerea de arestare. Cu privire la celălalt tânăr, procurorii au impus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș subliniază că pe durata întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile prevăzute de Codul de Procedură Penală, inclusiv de prezumția de nevinovăție.

a
0 comentarii

LASA UN COMENTARIU