Federația YMCA România și Asociația Întreprinzătorilor din Maramureș invită tinerii din județ să se înscrie la Junior Entrepreneur Academy. ”Un program destinat elevilor de liceu care doresc să își dezvolte competențele antreprenoriale, să ia pulsul mediului de afaceri din regiune și să creioneze inițiative cu îndrumarea antreprenorilor de succes ai județului”, se arată în comunicatul YMCA.
Pe durata programului, participanții vor avea șansa de a descoperi mai multe despre procesul de înființare a unei afaceri și despre importanța antreprenoriatului în progresul unei comunități. De asemenea, aceștia vor fi implicați într-un program de Observare Directă a Locului de Muncă (Job Shadow), unde vor avea ocazia să vadă din interior cum funcționează diverse afaceri din regiunea Maramureș. Elevii își vor crea propriile planuri de afaceri, pe care le vor prezenta antreprenorilor, concurând pentru susținerea acestora în proiectul lor. Cele mai promițătoare proiecte vor primi sprijin din partea Mentorilor în Afaceri și a Investitorilor (Business Angels), antreprenori care îi vor ghida și îi vor susține în continuarea planurilor lor de afaceri după încheierea Academiei Antreprenoriale pentru Tineri.
”Prin Junior Entrepreneur Academy ne propunem să aducem învățarea experiențială mai aproape de tineri, permițându-le să își dezvolte competențele antreprenoriale într-un mediu deschis și captivant. Programul nostru intenționează să fie o platformă de lansare pentru elevii de liceu pasionați de antreprenoriat, atât prin cursuri teoretice cât și prin experiențe practice prin care să intre în contact cu mediul de afaceri și cu oameni de afaceri de succes”, menționează YMCA.