Maramureșul primește primul mare investitor german

Președintele Consiliului Județean, Ionel Bogdan, a anunțat că în luna mai va fi dezvăluit primul mare investitor german care va sosi în Maramureș, ca rezultat al colaborării cu Ambasada Germaniei în România și Camera de Comerț Româno-Germană.

”M-am bucurat să mă întâlnesc din nou cu Excelența Sa, Peer Gebauer, ambasadorul Germaniei la București. Îi sunt recunoscător pentru primirea călduroasă! În cadrul întâlnirii noastre, am discutat în principal despre proiectele de colaborare în domeniul economic. Germania este unul dintre cei mai importanți parteneri de investiții ai României.

Vestea cea mai bună este că am reușit să atragem în județul nostru un important investitor german! Această investiție este rezultatul unei colaborări excelente între Consiliul Județean Maramureș, Ambasada Germaniei și Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană din România.

Suntem în proces de dezvoltare a Parcului Industrial din Baia Sprie, cu o investiție de aproape 11 milioane de euro provenite din fonduri europene, și avem în plan și alte șase investiții similare în localitățile Șomcuta Mare, Fărcașa, Târgu Lăpuș, Bogdan Vodă, Mireșu Mare și Giulești. În plus față de aceste investiții, sunt disponibile și granturi în valoare de 10 până la 20 de milioane de euro pentru fiecare parc industrial, pe care investitorii care își desfășoară activitatea acolo le pot accesa.

Aceste parcuri industriale vor fi populate atât de investitori români, cât și de cei străini care doresc să își extindă afacerile în județul nostru. Toate aceste eforturi sunt făcute cu scopul de a oferi locuri de muncă bine plătite pentru maramureșeni, indiferent de vârstă, și pentru a stimula creșterea economică a Maramureșului! Îi mulțumesc din suflet Excelenței Sale pentru prietenie, colaborare, deschidere și seriozitate, precum și pentru proiectele comune pentru Maramureș!”, a declarat Ionel Bogdan.

Sursa foto: Facebook

a
Share Post
0 comentarii

LASA UN COMENTARIU