Începând de astăzi, 1 Martie 2024, doi membri ai Serviciului Public Județean Salvamont Maramureș, Marius Pteancu și Cristian Notingher, au fost numiți și instruitori în cadrul Școlii Naționale Salvamont România.
Acești doi salvatori montani au trecut cu succes examenele, aducând o bogată experiență acumulată în domeniul salvării montane. Prin calificarea lor ca instruitori ai Școlii Naționale Salvamont România, ei aduc un aport valoros la activitatea de salvare montană desfășurată de SPJ Salvamont Maramureș.
„Avand in vedere ca SPJ Salvamont Maramures are Centru de Formare acreditat de ANSMR, cei doi noi instructori isi vor desfasura activitatea de formare a viitorilor salvatori montani maramureseni si vor implementa in procesul de pregatire programa Scolii Nationale Salvamont Romania.
Felicitari celor doi salvatori montani ai SPJ Salvamont Maramures, instructori ai Scolii Nationale Salvamont Romania si mult succes in noua lor misiune, aceea de formare si pregatire a salvatorilor montani maramureseni”, transmit reprezentanții Salvamont Maramureș.