Tânjaua Hotenarilor în această duminică

Duminică, 12 mai, de la ora 12:00, în satul Hoteni va avea loc „Tânjaua Hotenarilor”, a 54-a ediție a unei tradiții agrare străvechi în care este sărbătorit primul gospodar ieșit la arat.

Dar ce înseamnă de fapt o „tânja”? Potrivit explicării lui Grigore Simionca de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș, este un proțap cu oiște (ruda), la capătul căruia se află jugul în care se înjugă vitele. În cadrul obiceiului, sunt confecționate 12 tânjele, purtate, fiecare, de câte doi feciori, ele reprezentând cele 12 luni ale anului.

Participanții se adună la casa gospodarului, îmbrăcați în cele mai frumoase straie populare. „Feciorii se ocupă de împodobirea și înstruțarea jugurilor cu ramuri de mesteacăn, panglici colorate, flori, ștergare înflorate și zurgălăi, apoi sunt legate una câte una laolaltă, iar în spatele lor, este legată teleguța plugului pe care stă sărbătoritul”, explică Grigore Simionca.

Alaiul porneste apoi spre Valea Dărasca, acolo unde sărbătoritul, ales de bătrânii și cei mai de seamă oameni ai satului, va fi spălat și purificat. „Înainte de plecarea alaiului de la casa gospodarului, se stabilesc cei care îl păzesc pe sărbătorit să nu fugă pe parcursul drumului până la pârâu, în numeroasele lui tentative de fugă, ci prins și adus înapoi pe teleguță. Dacă sărbătoritul reușește să scape și ajunge primul la apă să se spele singur, este absolvit de la obligația de a plăti băutura și mâncarea celor care participă, aceste cheltuieli revenind apoi comunității”.

Printre invitați se numără Florentina și Petre Giurgi, Mirela și Dănuț Florea, Mirela, Maria și Mihai Nemeș, Frații Chindriș, Grupul ”Voia Bună”, Andrei Petreuș și Ghiță Pîrja, Raluca Covaci, Leticia Hotea și Alexandru Bota. De asemenea, vor participa ansamblurile folclorice Coconii din Breb, Coconii Deseștiului, Florile Cosăului din Budești, Ansamblul Liceului Tehnologic Ocna Șugatag și Berbeștenii.

0 comentarii

LASA UN COMENTARIU