În 1979, în Baia Mare se deschidea Întreprinderea de Mașini-Unelte, Accesorii și Scule Baia Mare (IMUAS). În ziua de azi, este cunoscută sub numele de RAMIRA și are o conducere privată, cu capital ceh. Care a fost drumul acestei întreprinderi de stat? Vom vedea în cele ce urmează.
La începuturile întreprinderii, pe platforma IMUAS-ului lucrau aproximativ 2700 de persoane, păstrând acest trend timp de 10 ani, la momentul Revoluției fiind 2500 de muncitori. Acești muncitori produceau, în cei zece ani de existență sub comandă de stat în perioada comunistă, mașini de mortezat mecanic M320, mașini de alezat, mașini de alezat lagăre MUAL 125, accesorii pentru strungurile SARO Târgoviște, unelte pneumatice de găurit, mașini de broșat, mașini de honuit, mașini de ascuțit, mașini pneumatice de înșurubat și de filetat, ultimele fiind premiere în România la vremea respectivă. „Se producea pentru fiecare ramură a industriei, inclusiv pentru cea de armament.” spunea un fost șef de secție din acea vreme, domnul Pop S. Vasile, specialist care a lucrat în departamentele de „Investiții” și „Dotări industriale” de la deschiderea întreprinderii, până în 2005. O parte din producție era destinată exportului, ceea ce era foarte important la acea vreme.
Pentru a pregăti tinerii care urmau să intre în câmpul muncii la acea vreme, compania a înființat un Liceul Industrial și Școala Profesională în Baia Mare care avea și cămine pentru elevi în apropierea fabricii. Iar aceste instituții pedagogice au funcționat mult după ce compania a decăzut, ca mai apoi să nu mai prezinte interes pentru tinerii elevi. Azi, când piața muncii ar avea atât de multă nevoie de specialiști în aceste domenii, ele s-au comasat cu alte instituții de învățământ.
După Revoluție, în 1991, compania de stat a preluat denumirea brandului înregistrat pentru produsele care ieșeau pe poartă. Însă contează mai puțin denumirea. Important este faptul că, datorită aparaturii și tehnologiei în care nu se mai investea, tot ceea ce putea platforma să producă erau cele care nu operau cu tehnologia momentului: mașini de pufuleți, mașini de vată de zahăr, prese de ulei, pluguri, discuri, etc. În aceste condiții, compania a înregistrat pierderi imense în doar 5 ani și a intrat pe lista de întreprinderi de stat care urmează să fie închise, din lista fostului ministru Decebal Traian Remeș, care fusese și director general al uzinei în anii 90, mai exact în perioada 1990-1992, înainte de a deveni vicepreședinte și mai apoi președinte al Consiliului Județean Maramureș din partea PNL. Ciudat este faptul că, în aceeași perioadă, destinul companiei a luat-o la vale. Nu știm a cui a fost decizia de a nu investi în retehnologizare și adaptare la dezvoltarea tehnologică în plină ascensiune, dar aceasta a fost clar decizia care a dus, treptat, la distrugerea unei întreprinderi de stat, așa cum s-a întâmplat cu majoritatea la acea vreme.
Fostul director al companiei, domnul Alexandru Chira, declara într-un interviu la televiziunea locală TL+ că după Revoluție, când companiile de stat au trecut la forma de societăți comerciale cu capital de stat care trebuiau să se descurce singure, iar reprezentantul statului era numit în consiliul de administrare, dar făcea act de prezență la 3-6 luni. Nici privatizarea MEBO nu a ajutat mai mult compania. Surse spun că fabrica a fost „jefuită” încă înainte ca fierul cumpărat de aceasta pentru prelucrare să ajungă în fabrică. Iar domnul Chira confirmă, în același interviu, faptul că magazia fabricii a fost prădată de două ori după 90, rulmenții și celelalte „prăzi” fiind vândute în piețe în Ungaria. Acesta mai precizează că decizia ministrului, la acea vreme, Decebal Traian Remeș de a trece fabrica pe lista companiilor de stat care urmează să fie închise a fost luată pentru a acoperi tocmai ilegalitățile făcute de acesta în timpul cât a fost director economic și general al Ramira.
Până în anul 2000, când Dumitru Matei a preluat compania prin licitație, în stadiu de insolvență, aceasta mai avea 15 paznici, 15 persoane în departamentul TESA, 15 pompieri și 5 muncitori. După 2 ani de la preluare, Ramira era retehnologizată și începea să producă pentru industria auto europeană, producând pentru liniile de sudură a caroseriilor. Însă criza mondială s-a resimțit și asupra companiei, îndreptându-se, din nou, spre faliment până în 2013, când a fost achiziționată de unul dintre partenerii săi, firma din cehia care construiește linii de asamblare a complet automatizate pentru industria auto, Chropyňská strojírna.
Video: Dialog cu caractere – Istoria unui vis (youtube.com)
Foto emm/FB IMUAS40