Poate sunt puțini cei care acum se gândesc la IMMUM cu nostalgie. Mulți dintre cei care au făcut parte din epoca de glorie a industriei maramureșene fie au îmbătrânit, fie nu mai sunt printre noi.
Pentru cei tineri care nici măcar nu au auzit povești despre IMMUM trebuie să facem o scurtă prezentare. IMMUM vine de la Intreprinderea Mecanică de Mașini și Utilaj Minier. Împreună cu IMUAS (vezi articolul anterior) și cu Combinatul care a avut o mulțime de denumiri, dar mulți îl cunoaștem sub numele de „Phoenix”, formau una dintre cele mai mari platforme industriale ale perioadei comuniste. Începând cu anul 1950, aici se puneau bazele uneia „dintre cele mai mari și prestigioase unități constructoare de mașini și utilaje miniere din țară. Inițial, aici s-au reparat utilajele și uneltele miniere, în timp ajun – gând să fie printre principalele furnizoare de utilaje și instalații mi ni – ere din țară, producându-se utilaje cu un grad ridicat de complexitate. Ulterior, s-a extins pe o suprafață de peste 6,5 ha, cu șapte hale principale de producție și peste 12 alte clădiri pentru celelalte activități industriale.” (Ștef Dorin, în „Baia Mare de altă dată”)
Pentru că menționăm perioada comunistă nu înseamnă că suntem nostalgici după acea perioadă. Ci doar prezentăm intreprinderea cu numărul 189 dintr-o listă de 1256 de intreprinderi care „au trebuit să moară” în loc să se modernizeze după 1989 și să ajungă să concureze cu cele din vest. Poate nu am fost noi destul de pregătiți pentru modernizare la acea vreme, dar cu siguranță ne-ar fi fost mai ușor dacă la conducerea acestor intreprinderi, care brusc au devenit societăți comerciale independente cu capital de stat și cu conducere numită de stat, ar fi fost persoane care să își dorească să le facă să funcționeze, nu să încerce să se îmbogățească prin ilegalități pentru că miliția nu mai era acolo să îi urmărească și nu să le ducă la faliment pentru a putea face alții mici averi.
Probabil ar trebui să înțelegem faptul că cei care până atunci s-au aflat sub opresiune și care au fost nevoiți să își ascundă ideile și părerile față de regimul aflat la conducere și față de lipsurile pe care trebuiau să le îndure, odată cu Revoluția, au dorit să se răzbune și să își revendice libertățile cu dobândă, fără să se gândească la stat ca la un bun comun, ci ca la un opresor care trebuie pedepsit odată ce a fost înfrânt.
Ca să închidem paranteza, la fel ca în cazul IMUAS, însă în acest caz fără un final fericit, IMMUM a ajuns în insolvență și mai apoi a fost trecută pe lista intreprinderilor care trebuie să fie închise datorită lipsei totale de interes a persoanelor aflate în conducere, datorită lipsei totale de abilități de management în absența puterii și fricii inspirate artificial de funcție și poziție. E prea târziu să ne gândim la ce am fi putut avea acum dacă oamenii de la acea vreme ar fi știut să dezvolte în loc să să îngenuncheze industrii întregi. Dacă numirile s-ar fi făcut pe principii de meritocrație în loc de principii de prietenie și cârdășie. Nu duceam lipsă de oameni pregătiți, ci de lideri înțelepți.
