Mâine, meci mare în LN de handbal, CS Minaur vs. Steaua București

CS Minaur Baia Mare va întâlni Steaua în următorul meci din Liga Zimbrilor. Derby-ul tradițional, programat în etapa a treia, va avea loc sâmbătă, 14 septembrie, de la ora 17.30 și va fi transmis în direct de Pro Arena.

CS Minaur are un palmares perfect în ediția 2024/2025 a Ligii Zimbrilor, cu două victorii din două meciuri. Băimărenii au învins CSM Bacău cu 31-29 (15-18) și CSM Odorheiu Secuiesc cu 27-25 (16-15), rezultate care îi plasează pe locul 4 în clasament sub conducerea antrenorului Alexandru Sabou.

De cealaltă parte, Steaua a început sezonul cu o înfrângere la Suceava, scor 36-37 (18-19), și a continuat cu un alt meci pierdut pe teren propriu împotriva echipei Potaissa Turda, scor 31-35 (13-14). Fără niciun punct acumulat, echipa din București se află pe locul 10, dar este pe primul loc la goluri primite (72).

0 comentarii

LASA UN COMENTARIU