Astăzi, 16 ianuarie, Guvernul a discutat un proiect de hotărâre pentru stabilirea datei alegerilor locale parțiale pentru președintele Consiliului Județean Bihor și pentru primari în anumite circumscripții electorale. În Maramureș, alegerile vor avea loc doar în orașul Ulmeni, unde fostul primar a ales să devină parlamentar.
Conform proiectului, alegerile locale parțiale vor avea loc duminică, 4 mai 2025. Acestea vor fi organizate pentru președintele Consiliului Județean Bihor și pentru primari în circumscripțiile electorale specificate în anexă.
În total, la nivel național, vor fi organizate alegeri în 17 localități.