Ansamblul „Mara” din Sighet, Premiul de Excelență la Cluj

Ansamblul folcloric „Mara” al Centrului Cultural din Sighetu Marmației a reprezentat Maramureșul la cea de-a 39-a ediție a Festivalului „Jocul Fecioresc din Transilvania”, desfășurat pe 9 noiembrie la Casa de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș” din Cluj-Napoca.

Prin prestația artistică de excepție, membrii ansamblului coordonați de coregraful Gheorghe Rednic și dirijorul Mihai Chiș au impresionat publicul, demonstrând autenticitate și profesionalism în promovarea jocului fecioresc, element de patrimoniu UNESCO.

Pentru contribuția la păstrarea și transmiterea tradițiilor populare românești, „Mara” a fost distins cu Premiul de Excelență, o recunoaștere care confirmă valoarea activității Centrului Cultural Sighetu Marmației în susținerea patrimoniului cultural viu al Maramureșului și al Transilvaniei.

a
0 comentarii

LASA UN COMENTARIU