Fostul primar al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, condamnat în 2023 la cinci ani de închisoare pentru luare de mită, încearcă să obțină anularea pedepsei printr-o excepție de neconstituționalitate sesizată la Curtea Constituțională. Avocatul său invocă un recurs în interesul legii admis de Înalta Curte, care stabilește că termenul de prescripție începe din momentul pretinderii mitei, nu din cel al primirii, precizează fanatik.ro.
În fața judecătorilor de la Tribunalul Maramureș, Cherecheș a avut un discurs surprinzător, afirmând că „pușcăria poate fi o binecuvântare” și că nu va mai reveni niciodată în politică sau administrație. El a declarat că și-a redescoperit credința și că își dorește să își dedice viața slujirii lui Dumnezeu, după ce a executat deja trei ani din pedeapsă.
Încercările sale de a obține eliberarea prin contestații la executare au fost respinse, instanța arătând că aceste proceduri nu pot include argumentul prescripției. Curtea de Apel Cluj i-a respins definitiv și contestația în anulare, dar a admis sesizarea CCR, care urmează să analizeze constituționalitatea prevederilor invocate.
Până la o decizie a Curții Constituționale, Cherecheș rămâne în detenție. Procedura nu are termene fixe, iar soluția ar putea veni în câteva luni sau chiar peste un an. Avocatul său, Răzvan Doseanu, a avertizat că, în lipsa unei soluții favorabile, cazul ar putea fi dus în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.
Foto fanatik.ro

