Ger cumplit în Maramureș: -20°C la Târgu Lăpuș!

Gerul a cuprins Maramureșul în noaptea și dimineața de luni, când temperaturile au coborât sever în întreg județul. În zona montană înaltă, vântul a atins intensificări de până la 59 km/h, amplificând senzația de frig. Cel mai rece a fost la Târgu Lăpuș, unde s-au înregistrat -20 de grade Celsius, urmat de -17 grade la Sighetu Marmației și -12 grade în Pasul Prislop. În Vișeu de Sus, Moisei, Cavnic și Ocna Șugatag s-au consemnat -11 grade Celsius, iar în Baia Mare, Baia Sprie, Pasul Gutâi și Băiuț -10 grade Celsius.

Conform datelor transmise de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș, stratul de zăpadă rămâne consistent în multe zone ale județului. Cele mai mari valori au fost măsurate la Cavnic, cu 42 cm de zăpadă, urmat de 38 cm la stația meteo Iezer și în Pasul Gutâi și 37 cm la Firiza. În Pasul Prislop și la Băiuț s-au înregistrat 32 cm, iar în Baia Borșa 30 cm.

Pe Valea Vaserului stratul ajunge la 29 cm, în timp ce la Groșii Țibleșului sunt 28 cm. Ruscova și Coroieni au raportat 27 cm, Botiza 25 cm, iar Bistra și Leordina 22 cm. La Ocna Șugatag zăpada măsoară 19 cm, la Târgu Lăpuș 16 cm, iar în Baia Mare și Sighetu Marmației 11 cm.

a
0 comentarii

LASA UN COMENTARIU