Spitalul de Recuperare Borșa a anunțat că, în perioada 8 februarie – 29 februarie 2026, Secția de Cardiologie și cabinetul de cardiologie din ambulatoriu vor fi închise temporar. Conducerea unității precizează că pacienții care au nevoie de consultații sau investigații de specialitate vor fi redirecționați către alte spitale, în conformitate cu procedurile medicale în vigoare.
Reprezentanții spitalului dau asigurări că măsura este una temporară și necesară pentru buna desfășurare a activității medicale. Pacienții sunt îndemnați să solicite informații suplimentare la registratura unității pentru a fi orientați către cea mai apropiată alternativă.
Vă reamintim că, în urmă cu câteva zile, și Secția de Pediatrie a anunțat suspendarea temporară a activității, ceea ce amplifică presiunea pe serviciile medicale din zonă.

