Campania „Hai la liceu” ajunge la Chelința: informare pentru elevii romi

Inspectorul pe problemele romilor din cadrul Instituției Prefectului – Județul Maramureș, în parteneriat cu Școala Gimnazială „Vasile Morar” Chelința, a organizat în 17 aprilie 2026 o întâlnire dedicată elevilor romi din clasa a VIII-a și părinților acestora, în cadrul campaniei educaționale „Hai la liceu”, ediția a II-a. Acțiunea a urmărit informarea tinerilor privind procedura de accesare a locurilor special alocate pentru elevii romi în învățământul liceal și profesional, una dintre condițiile esențiale fiind susținerea examenului de Evaluare Națională.

La activitate au participat Cristina Moldovan, inspector în cadrul Instituției Prefectului, directorul școlii, Mădălina Hosu, cadre didactice, diriginți și asistentul medical comunitar Violeta Creț. Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș, Luminița Georgescu și Gabriel Cotețiu, au susținut prezentări privind prevenirea infracțiunilor la viața sexuală, violența domestică, consumul de droguri și siguranța în mediul școlar. În total, au fost prezenți 26 de elevi și doar 5 dintre cei 33 de părinți invitați.

În cadrul întâlnirii au fost discutate și teme precum riscurile maternității precoce și impactul acesteia asupra dezvoltării personale. Potrivit datelor prezentate, la Școala Gimnazială „Vasile Morar” Chelința sunt înscriși 509 elevi romi, dintre care 33 în clasa a VIII-a. Organizatorii au încurajat continuarea studiilor în licee sau școli profesionale, o parte dintre elevi exprimându-și deja intenția de a urma cursurile Liceului Tehnologic Ulmeni.

a
0 comentarii

LASA UN COMENTARIU