Țara Lăpușului a fost reprezentată cu onoare la evenimentul dedicat aniversării a 25 de ani de misiune ortodoxă românească în Spania, unde grupul tradițional „Zestrea” din Rogoz, împreună cu preotul Ioan Hojda, a participat la manifestările organizate la Parohia Ortodoxă Română „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Figueres, Pont de Molins. La eveniment a fost prezentă și Sandra Gătejeanu Gheorghe, consulul general al României la Barcelona.
Ceremonia s-a desfășurat în prezența Preasfințitului Părinte Timotei, Episcopul Spaniei și Portugaliei, alături de numeroși clerici, membri ai comunității românești și invitați. Atmosfera a fost una de sărbătoare, marcând un sfert de secol de activitate pastorală și culturală în slujba românilor din Spania.
Potrivit Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Târgu Lăpuș, evenimentul a subliniat rolul esențial al parohiei în păstrarea identității spirituale și culturale românești peste hotare. Instituția transmite felicitări părintelui paroh Laurențiu Rezeanu și tuturor credincioșilor implicați în dezvoltarea acestei comunități, consolidând astfel solidaritatea românilor și continuitatea tradițiilor.


