Rețea de indemnizații fictive: peste un milion de lei obținuți ilegal la Poienile de Sub Munte

Anchetatorii susțin că mai multe persoane din Poienile de Sub Munte ar fi pus la punct o schemă prin care se angajau fictiv în diverse societăți comerciale, folosind acte falsificate pentru a demonstra că îndeplinesc condițiile necesare obținerii indemnizațiilor de maternitate și creștere a copilului. Dosarele, aparent în regulă, au fost depuse la Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului, care le-ar fi avizat fără să observe neregulile.

Miercuri, polițiștii au descins la 17 adrese din localitate, iar 10 persoane au fost duse la audieri. În urma verificărilor, trei suspecți au fost reținuți pentru înșelăciune și fals în declarații, iar alte patru persoane au fost plasate sub control judiciar. Prejudiciul estimat depășește un milion de lei, potrivit anchetatorilor.

Pentru recuperarea pagubelor, procurorii au instituit sechestru pe bunuri evaluate la aproximativ un milion de lei și au blocat 15 conturi bancare aparținând persoanelor cercetate. Investigația continuă pentru a stabili dacă și alte persoane au folosit aceeași metodă frauduloasă și pentru documentarea completă a întregii activități infracționale.

a
0 comentarii

LASA UN COMENTARIU