Apar tot mai des și în Baia Mare accidente în care sunt implicate trotinetele electrice, iar cazul semnalat recent pe bulevardul Unirii readuce în atenție necesitatea respectării regulilor de circulație de către toți participanții la trafic. Un tânăr de 18 ani, aflat pe o trotinetă electrică pe pista pentru biciclete, a surprins și accidentat o femeie care se deplasa în mod nepermis pe aceeași pistă, aceasta fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Reprezentanții IPJ Maramureș subliniază că pietonilor le este interzis accesul pe pistele pentru biciclete, iar bicicliștii și utilizatorii de trotinete trebuie să circule pe un singur rând, să respecte indicatoarele și marcajele rutiere și să folosească pista dedicată atunci când aceasta există. În același timp, polițiștii atrag atenția asupra modificării ilegale a trotinetelor pentru depășirea vitezei de 25 km/h, situație care poate schimba încadrarea legală a vehiculului și poate impune obligația deținerii unui permis de conducere, cel puțin categoria AM.
În contextul creșterii traficului odată cu sezonul estival, polițiștii maramureșeni transmit că siguranța rutieră este o responsabilitate comună, iar nerespectarea recomandărilor poate duce la accidente grave. Aceștia își continuă acțiunile de monitorizare și prevenire, cu scopul reducerii numărului de incidente în care sunt implicați bicicliști, utilizatori de trotinete și pietoni.

