Verificările cursurilor de apă din Maramureș, derulate între 2 și 30 iunie, au fost finalizate, a anunțat prefectul Rudolf Stauder, în calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. Controlul a vizat 141 de sectoare de râu și 52 de formațiuni torențiale din 74 de UAT-uri, fiind analizat modul de salubrizare a albiilor, precum și starea șanțurilor și rigolelor care asigură scurgerea apelor mari.
Comisiile au constatat că majoritatea măsurilor dispuse anterior au fost îndeplinite, însă problemele persistă în mai multe zone. Pe râul Someș, în zona Țicău, au fost identificate depozite necontrolate de deșeuri, deși sectorul fusese salubrizat în anii 2025 și 2026.
Situații similare au fost semnalate pe râurile Craica, Nistru, Lăpuș, Seinel, Costeni, Bloaja, Șatra, Căicana, Cavnic, Suciu, Vișeu, Cisla, Ruscova, Secu, Iza, Botiza și Baicu, precum și pe pâraiele Valea Pecisna, Izvorul Negru și Plăiuț. În plus, acumulări de material lemnos au fost găsite pe formațiuni torențiale din apropierea zonelor locuite, inclusiv pe Nistru, Someș, Vaser și Valea Rea.
În privința infrastructurii de evacuare a apelor pluviale, verificările au evidențiat șanțuri și rigole colmatate în mai multe localități, cu un grad de blocare între 10% și 25%, iar în unele zone acestea lipsesc complet. Prefectul a dispus măsuri clare pentru decolmatarea rigolelor, eliminarea depozitelor de deșeuri și material lemnos, precum și amenajarea secțiunilor de scurgere acolo unde infrastructura este insuficientă. Implementarea acestor măsuri va fi monitorizată pe parcursul întregului an.

