Home2026 (Page 9)

iunie 2026

Municipiul Baia Mare a semnat contractul pentru proiectarea și execuția Centrului Multifuncțional Cultural‑Sportiv „SporTin”, o investiție destinată copiilor și tinerilor din cartierul Vasile Alecsandri. Proiectul, finanțat prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027, are o valoare totală de peste 14 milioane de lei, iar contractul

Etapa județeană a Concursurilor Profesionale ale Serviciilor Voluntare și Private pentru Situații de Urgență s‑a încheiat după două zile marcate de probe solicitante, temperaturi ridicate și multă determinare. Pompierii civili au demonstrat viteză, disciplină și o coordonare impecabilă, transformând competiția într-un adevărat spectacol al spiritului

Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Maramureș implementează o serie de măsuri strategice pentru reducerea cheltuielilor operative, beneficiind în acest an de aprobări bugetare pe zona de investiții. Un obiectiv prioritar îl reprezintă montarea de panouri fotovoltaice, o necesitate stringentă având în vedere consumul uriaș de