Home2026 (Page 4)

iulie 2026

Prefectura Maramureș a anunțat verificarea a patru locații vizate de sesizări privind activitatea unor centre rezidențiale, acțiunile fiind derulate de o comisie mixtă constituită prin ordinul prefectului. Controalele au urmărit respectarea legislației și protecția persoanelor vulnerabile. În urma neregulilor constatate, două centre au fost închise,

Primăria Baia Mare anunță instituirea unor restricții de circulație în zona Pieței Universității, în perioada 18–21 iulie 2026, pentru execuția lucrărilor de subtraversare prin săpătură deschisă pe bd. Independenței, în dreptul Bibliotecii Județene. Intervenția face parte din proiectul de Regenerare Urbană a Pieței Universității. Lucrările sunt

Consiliul Județean Maramureș va participa și în anul școlar 2026–2027 la implementarea programului „Primul Ghiozdan”, după aprobarea proiectului de hotărâre în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean și cu unitățile administrativ‑teritoriale din județ. Inițiativa vizează sprijinirea copiilor care pășesc pentru prima dată în sistemul de învățământ. Programul,

Substația de ambulanță din Sighetu Marmației funcționează în condiții improprii, într‑o clădire veche a policlinicii, încadrată ca monument de patrimoniu, dar aflată într‑o stare avansată de degradare. Managerul SAJ Maramureș, Alexandru Oros, avertizează că imobilul „se dărâmă sub propria greutate” și că activitatea se desfășoară