Interviu – Două stele uitate se întorc acasă: surorile Nita și Zita, în filmul lui Marci Darling la Baia Mare, în 17 octombrie

Marci Darling este regizoare, autoare, performer și educatoare – cunoscută pentru implicarea ei în proiecte care pun în lumină povești marginalizate prin artă și narativă. Proiectul „Nita & Zita” urmărește viața surorilor Flora și Piroska Gellért, două artiste de origine evreiască din Baia Mare care, începând din anii 1920, au devenit figuri emblematice ale scenei internaționale, reinventându‑se ca dansatoare burlesque și redefinind granițele genului și exprimării artistice.

Premiera specială din Baia Mare va avea loc pe 17 octombrie 2025, ora 17:00, în Amfiteatrul Centrului Universitar Nord (str. Dr. Victor Babeș nr. 62A, Baia Mare). Intrarea este liberă.


· Nita și Zita s-au născut aici, la Baia Mare. Cum au influențat rădăcinile lor din acest oraș decizia ta de a le spune povestea prin acest documentar?

Producătoarea mea, Sharon Gillen, a decis să se implice în proiect pentru că încerca să se reconecteze cu rădăcinile sale evreiești. Familia ei este, de fapt, din Baia Mare, iar după ce filmul a fost terminat, am aflat că numele de fată al mamei ei este același cu al surorilor Nita și Zita! Nu știm dacă erau înrudite, dar… e posibil.

Eu nu știam nimic despre Baia Mare înainte de a face filmul, dar am învățat foarte multe. În timpul documentării, am avut impresia că Baia Mare arată ca un oraș de basm. Desigur, ele au crescut aici pe vremea când orașul se numea încă Nagybánya, Ungaria, dar unele clădiri și străzi sunt aceleași.

· Care a fost cea mai surprinzătoare sau emoționantă descoperire pe care ai făcut-o documentând viețile Nitei și Zitei?

Oh, atât de multe descoperiri! Nu aveam idee că au dansat prin mai multe războaie și tragedii mondiale. Au avut vieți extraordinar de bogate, iar mie mi se pare trist că și-au sfârșit anii în sărăcie și sunt îngropate în secțiunea săracilor din cimitirul evreiesc Hebrew Rest din New Orleans. Doar o singură persoană a participat la înmormântările lor – vecinul lor și rabinul care a oficiat ceremonia. Mi se rupe inima să mă gândesc că au trăit în sărăcie, dar totuși au reușit să rămână fermecătoare și pline de bucurie.

· Surorile au avut vieți extraordinare, colorate și neconvenționale. Cum ai abordat captarea artei și excentricității lor pe ecran?

Am încercat să reflect excentricitatea lor în stilul cinematografic și vizual al filmului, folosind cartoane inspirate din filmele mute pentru unele tranziții și „cusând” imaginile într-un mod artizanal. Cred că ele ar fi apreciat stilul filmului – felul în care pare o pătură magică alcătuită din bucăți de țesătură cusute împreună.

· Documentarul abordează teme precum imigrația, identitatea și reziliența. De ce crezi că povestea lor rezonează și astăzi, la un secol distanță?

Modul în care povestea lor continuă să inspire artiști chiar și azi este remarcabil. Cred că rezonează pentru că mulți oameni tânjesc să trăiască o viață autentică, fidelă propriei ființe, exact cum au făcut Nita și Zita. Când lumea pare prea mult uneori, mă gândesc la ele dansând prin războaie, genocid și antisemitism și simt că pot și eu – dacă ele au putut cu bucurie și grație, atunci putem și noi.

· Cum ai echilibrat cercetarea istorică cu narațiunea, mai ales având în vedere că mare parte din ce s-a păstrat despre ele provine din arhive personale, costume și amintiri?

Prima versiune a filmului s-a bazat 100% pe arhiva personală a lor – obiectele păstrate în casa lor, care acum se află la Historic New Orleans Collection. Pe măsură ce am aflat mai multe, am căutat experți în domenii legate de poveste: imigrația evreiască din acea perioadă (Dr. Hasia Diner), scena de jazz din Shanghai-ul anilor ’20 (Dr. Andrew D. Fields) și spectacolele din Budapesta 1919–1920 (Dr. Daniel Molnar). Am învățat enorm și am fost surprinsă să aflu că femeile epocii nu stăteau doar în colțuri la mașina de cusut. Existau flapper girls, dansatoare, femei libere care trăiau după propriile reguli, în ciuda opresiunii. Filmul a tot crescut, iar cercetarea mea completă va fi publicată în ianuarie 2026.

· Publicul din Baia Mare va vedea filmul pe 17 octombrie, la ora 17:00. Ce speri să simtă oamenii de aici – din orașul natal al surorilor – după proiecție?

Sper ca toți cei care ies din sală să se simtă inspirați să meargă acasă și să creeze artă, să-și trăiască viața cu bucurie.

· Nita și Zita au fost înaintea vremii lor ca artiste și femei independente. Vezi paralele cu artistele contemporane?

Absolut! Este șocant că și azi ne confruntăm cu opresiune împotriva femeilor. Dar acele femei care îndrăznesc să viseze, care își urmează visurile și nu se lasă descurajate – le ador! Așa cum au făcut Nita și Zita.

· Veți fi amândouă prezente la Baia Mare pentru acest eveniment. Ce înseamnă pentru tine, personal, să prezinți filmul aici, unde a început povestea lor?

Oh, wow – îmi vine să plâng doar gândindu-mă la asta. Cred că ele ar fi încântate și onorate să vadă cum povestea lor a prins viață. În același timp, ele se considerau mereu vedete, fie pe scenă, fie dansând în sufrageria lor – ceea ce face povestea lor atât de frumoasă. Să revin cu filmul aici, în locul din care au plecat din cauza antisemitismului în creștere, are o semnificație profundă. Vreau să merg pe străzile pe care au mers ele, să văd ce au văzut ca fetițe în 1913 și să simt energia acelui loc.

· Surorile și-au transformat casa din New Orleans într-o operă de artă vie. Cât de important a fost acest gest de creativitate cotidiană pentru moștenirea lor?

Felul în care și-au transformat casa în artă este unul dintre cele mai extraordinare aspecte ale poveștii lor – un exemplu de cum și-au urmat inimile și au creat frumusețe din orice. Banii, soții, familiile – toate lucrurile considerate importante azi – nu contau pentru ele. Dar frumusețea, da. Artiștii outsider recunosc imediat această nevoie de a aduce frumusețe, indiferent de buget. Mulți dansatori mi-au spus, cu lacrimi în ochi, că s-au regăsit în film. Și oameni care își amintesc cum bunicile lor transformau orice în artă, „de la gunoi la comoară”.

· După ce publicul vede filmul, ce ți-ar plăcea să-și amintească despre Nita și Zita?

Sper ca oamenii să își amintească faptul că, atunci când lumea pare copleșitoare, poți alege să creezi frumusețe, bucurie și extaz în viața ta. Poți continua să faci lumea frumoasă cu imaginația și mâinile tale.

a
0 comentarii

LASA UN COMENTARIU