Albumul trilingv „Ferestre de culoare / Windows of Color / Színablakok – Pictura băimăreană azi” va fi lansat miercuri, 26 noiembrie, la ora 14.00, la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare. Volumul, editat de SC Electro Sistem SRL sub coordonarea directorului general Ștefan Blaskó, reprezintă cea de-a 17-a apariție din seria de albume dedicate istoriei, culturii și spiritualității locale.
Lucrarea reunește creațiile a 45 de artiști contemporani, într-un „vitraliu” policrom de stiluri și tehnici, ilustrând diversitatea și vitalitatea picturii băimărene de astăzi. Albumul explorează identitățile artistice active în acest spațiu cultural, oferind cititorilor o incursiune vizuală în universuri cromatice și imaginare variate.
Evenimentul de lansare va fi marcat prin intervențiile editorului Ștefan Blaskó, ale prof. univ. dr. Nicolae Suciu și ale dr. Teodor Ardelean, care vor sublinia importanța acestei inițiative editoriale pentru promovarea patrimoniului artistic al Maramureșului.

