Cooperarea interinstituțională și stabilirea unor măsuri adaptate realităților locale au fost în centrul ședinței Grupului de lucru pentru gestionarea fenomenului mamelor minore, desfășurată pe 16 ianuarie la Instituția Prefectului Maramureș. Subprefectul Enikő Krizsanovszki a condus întâlnirea și a subliniat necesitatea unei colaborări consolidate între instituțiile implicate, astfel încât intervențiile să aibă efecte concrete la nivel județean.
Participanții au analizat situația actuală pe baza datelor furnizate de instituțiile membre, au identificat provocările majore și au stabilit acțiunile ce urmează să fie derulate în următoarele 30 de zile, în concordanță cu Planul de acțiuni pentru gestionarea fenomenului mamelor minore. Totodată, au fost definite responsabilitățile instituționale pentru luna martie 2026. Conform datelor CAS Maramureș, în 2024 au fost înregistrate 136 de mame minore, iar în perioada 1 ianuarie – 7 decembrie 2025 numărul acestora a fost de 112.
Instituția Prefectului Maramureș își reafirmă angajamentul de a coordona și sprijini toate demersurile menite să prevină acest fenomen, să protejeze drepturile mamelor minore și să asigure politici publice coerente, cu impact real în comunitate.

