Primăria Baia Mare a anunțat modificarea intervalului orar în care se aplică restricția de tonaj de 7,5 tone pe sectorul cuprins între intersecția bulevardului Regele Mihai I cu strada Mărgeanului și intersecția aceluiași bulevard cu strada Motorului. Decizia a fost adoptată în cadrul ședinței Comisiei Municipale de Sistematizare a Circulației desfășurate în această săptămână.
Potrivit noilor reguli, restricția va fi valabilă doar în intervalele 7:00–9:00 și 15:00–17:00, perioade în care accesul vehiculelor de peste 7,5 tone va fi permis doar pe baza achitării taxei de acces, conform prevederilor legale în vigoare.
Măsura va intra în aplicare începând cu data de 2 februarie 2026 și are ca scop fluidizarea traficului și reducerea disconfortului în orele de vârf.


