Servicii medicale mai aproape de pacienți: noi furnizori intrați în contract cu CAS

Rețeaua de furnizori aflați în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate Maramureș se extinde începând cu luna iunie 2026, ceea ce înseamnă pentru pacienți acces mai rapid și mai aproape de casă la servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale. Extinderea vizează atât mediul urban, cât și zonele rurale, unde accesul la servicii decontate era adesea limitat.

„Contractarea de furnizori noi nu este doar o etapă administrativă, ci un mod prin care serviciile medicale se apropie de pacient, de familie și de comunitate”, a declarat Adrian Mădăraș, directorul general al CAS Maramureș. În urma procesului de contractare derulat în luna mai, instituția a inclus furnizori noi în domenii precum medicină de familie, ambulatoriu de specialitate (gastroenterologie, neurochirurgie, ORL, urologie, diabet și boli metabolice, oftalmologie, cardiologie, chirurgie vasculară), medicină fizică și de reabilitare, investigații paraclinice, consultații de urgență la domiciliu, transport sanitar neasistat, medicamente compensate și necompensate, dispozitive medicale și servicii stomatologice.

Un accent important îl reprezintă medicina dentară, unde noi cabinete intră în contract cu CAS în localități precum Șomcuta Mare, Breb, Copalnic Mănăștur, Vișeu de Jos și Vadu Izei, facilitând accesul pacienților din zonele rurale. Extinderea acoperă și alte localități precum Baia Mare, Cavnic, Bocicoiu Mare și Valea Chioarului, consolidând accesul la servicii medicale esențiale în întreg județul.

a
0 comentarii

LASA UN COMENTARIU