Noi abuzuri in Centrul Social pentru Persoane cu Dizabilități

3 minutes, 12 seconds Read

Scandalul de la Centrul Social „Căsuța Lu’Min” din Mureș, administrat de Asociația RE-Min din Sâncraiul de Mureș continuă. După ce a ajuns în atenția publicului și a autorităților, întrucât 28 de persoane cu dizabilități au fost găsite în condiții revoltătoare, încălcând normele de cazare, autorizația centrului fiind valabilă doar pentru 9 locuri, rezidenții, 23 din județul Maramureș și 5 din județul Covasna, au fost îngrămădiți în această locație neautorizată și improprie, care avea capacitatea pentru numai 9 persoane.

Cele 28 persoane au fost transferate din centru, dar situațiile scandaloase de acolo au continuat. În cursul zilei de ieri, 27 iulie, reprezentanții CRJ (Centrul de Resurse Juridice) au efectuat o vizita de monitorizare neanunțată la Centrul de îngrijire și asistență Căsuța Lu’ Min.

”În subsolul clădirii erau ascunse în spatele unei perdele de plastic, printre grămezi de moloz, materiale de construcție, saci de haine, echipamente medicale vechi, 4 persoane cu dizabilități grave care zăceau culcate pe saltele murdare de fecale, urină și sânge, cu muște pe ele, care nu se puteau apăra și nu puteau cere ajutor (nonverbale și incapabile a se deplasa). Una dintre persoane era în stare avansată de malnutriție (piele și os), cu leziuni la nivelul șoldului, acoperită de muște, mirosind puternic a fecale. O altă persoană din subsol era acoperită de fecale și sânge la nivelul feței și a mâinilor. Celelalte 2 persoane nu se puteau mișca și nu puteau să comunice, fiind deosebit de speriate când am încercat să ne apropiem de ele.” menționează reprezentanții CRJ.

Conform datelor preliminare, obținute de cancelaria Premierului, există dovezi că rezidenții au fost supuși maltratărilor și actelor de violență. Această situație revoltătoare a atras imediat atenția opiniei publice și a stârnit indignarea în rândul autorităților.

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a reacționat rapid și a luat măsuri drastice. Ea a anunțat retragerea licenței pentru Asociația „Re-Min”, responsabilă de administrarea centrului, și a cerut Agenției Naționale de Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) să demareze o procedură de cercetare disciplinară împotriva celor responsabili pentru această situație inadmisibilă.

Vă reamintim că Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș a fost acuzată că nu a monitorizat situația rezidenților și nu a verificat dacă centrul respecta autorizația și capacitatea reală. Acest fapt a ridicat suspiciuni și a creat un climat de neîncredere în abilitatea instituției de a proteja și asigura bunăstarea persoanelor vulnerabile.

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, a fost criticat dur pentru modul în care a gestionat această situație. Deși s-au cerut măsuri urgente pentru asigurarea bunăstării rezidenților din centrul social, acesta a fost acuzat că a lăsat să treacă neobservate semnalele de alarmă și a dat prea puțină importanță acestei probleme grave.

Mai mult, criticii susțin că acțiunile autorităților au fost declanșate doar după publicarea materialelor șocante despre condițiile din centrul social de către mass-media. Abia atunci, s-a văzut o acțiune promptă din partea instituțiilor, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la responsabilitatea și implicarea lor în protejarea cetățenilor vulnerabili.

Scandalul de la „Căsuța Lu’Min” din Mureș reprezintă o încălcare gravă a drepturilor omului și a normelor de protecție a persoanelor cu dizabilități. Ministerul Muncii a anunțat ca va demara o investigație detaliată și transparentă pentru a se afla toate circumstanțele acestei situații și pentru a lua măsuri în vederea prevenirii unor astfel de abuzuri în viitor.

Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *