MARAMUREȘUL SIMBOLURILOR PIERDUTE. Episodul 3: Maratex – Industria pentru femei

Pentru că industria grea era dominată de forța de muncă de sex masculin, era nevoie de locuri de muncă și pentru femei. Așa se punea problema în comunism: avem locuri de muncă pentru bărbați, dar ce facem cu femeile? Ce pot ele munci? Ce se potrivește pentru femei? Ceva din domeniul îmbrăcămintei. Dar nu putem să producem haine fără să producem materia primă: țesătura. Deci facem o fabrică de țesături și apoi o fabrică de confecții. Dacă se numește industrie ușoară, atunci e pentru femei.

Azi, o astfel de gândire ar fi catalogată drept misogină. Dar atunci, o astfel de gândire a creat locuri de muncă pentru toată lumea, ca nimeni să nu piardă vremea degeaba, toată lumea să aibă un loc de muncă de cum ieșea de pe ușa liceului, de pe ușa școlii profesionale sau, pentru cine prindea un loc, de pe ușa facultății. De fapt, și școlile profesionale aveau specializări în funcție de industriile dezvoltate în zona respectivă, ca să pregătească tinerii pentru ceea ce aveau nevoie întreprinderile locale.

Bineînțeles că obligarea oamenilor să muncească pe anumite posturi sau să muncească în general, este un mod de îngrădire a drepturilor omului. Însă pregătirea tinerilor pentru ceea ce este nevoie pe piață este un aspect foarte important pentru orice comunitate. Așa am ajuns acum să nu avem decât o mână de oameni competenți, dar de 10 ori mai multă aparatură și instalații care au nevoie de meseriași.

Revenind la industria pentru femei, fabrica de țesături care s-a numit Maratex, a avut peste 7000 de angajați, majoritatea fiind femei. În cele două filaturi de bumbac, țesătorie și la finisajul chimic se produceau țesături în special pentru export, dar nu în cele mai bune condiții. Zgomotul asurzitor al mașinilor, pauzele practic inexistente, normele foarte greu de realizat datorită întreruperilor dese de electricitate, și alte condiții grele de muncă.

Ca și toate celelalte simboluri locale, și această unitate a ajuns să se piardă, puțin câte puțin, până când a ajuns să fie vândută cu o sumă infim mai mică decât ar fi valorat. A fost considerat cel mai mare tun imobiliar al anilor 2000. Dar dacă avem de învățat ceva din această poveste, să învățăm și să punem în aplicare.

Foto directmm.ro