Trei sportivi de la Academia de Șah Maramureș participă la Campionatul European

Campionatul European de șah pentru copii și juniori se desfășoară între 16 august și 1 septembrie la Praga, cu 1.250 de participanți din 47 de țări, care concurează în probe de șah clasic, rapid, blitz, dezlegări și echipe. Delegația României, condusă de antrenorul Ciprian Nanu, include și trei sportivi de la Academia de Șah Maramureș: Sara Șunea, Alexandru Pașca și Ștefan Grigorescu.

Sara va concura la fete de 12 ani, după ce anul trecut a ratat podiumul la limită, într-o competiție puternică cu cinci adversare medaliate la nivel european sau mondial. Alex, campionul României la șah rapid în grupa de 10 ani, debutează la acest nivel, având în față un grup de 114 competitori, printre care se remarcă francezul Marc Llari, vicecampion european în 2023. Ștefan va participa în grupa celor mai mici, unde favoritul principal este francezul Luca Protopopescu, medaliat cu argint la Campionatul European de anul trecut.

0 comentarii

LASA UN COMENTARIU