Home2024octombrie (Page 14)

octombrie 2024

Consiliul Județean Maramureș a aprobat participarea la realizarea proiectului „Geoparcul UNESCO Gutâi-Maramureș”, în parteneriat cu Universitatea din București, Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare și Asociația pentru Promovarea Turismului și Dezvoltare Durabilă Nord-Vest. Bugetul total al proiectului, pentru perioada 2024-2027, este stabilit la 500.000

În cadrul unei ceremonii desfășurate la Palatul Cotroceni, Președintele României, Klaus Iohannis, a acordat Școlii Gimnaziale „Dr. Victor Babeș” din Baia Mare Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Cavaler. Această distincție prestigioasă este o recunoaștere a eforturilor remarcabile ale cadrelor didactice, ale elevilor și

Liceul Tehnologic Agricol „Alexiu Berinde” a fost distins cu Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Cavaler, o recunoaștere importantă acordată de Președintele României pentru rezultatele remarcabile obținute în domeniul educației. Această distincție reflectă eforturile susținute ale conducerii liceului, ale cadrelor didactice, elevilor și comunității