Clubul Sportiv Simared funcționează fără acte de reglementare privind gospodărirea apelor și fără drept de proprietate asupra terenului ocupat în cuveta acumulării Strâmtori-Firiza, potrivit Ministerului Mediului. Construcțiile și instalațiile amplasate pe malul lacului au fost realizate fără avize legale, pe un teren aflat în proprietatea publică a statului, precizează 24news.ro.
În perioada 2018–2022, inspectorii Administrației Bazinale de Apă Someș-Tisa au efectuat mai multe controale la baza sportivă, aplicând sancțiuni contravenționale în valoare totală de 130.000 lei. Amenzile au vizat lucrări neautorizate și nerespectarea reglementărilor în domeniul apelor, fiind însoțite de măsuri de remediere.
Ministerul Mediului anunță că o petiție privind posibile ilegalități în activitatea clubului este în curs de soluționare, conform termenului legal. Ancheta vizează clarificarea situației juridice și administrative a construcțiilor din zona lacului Firiza.


Pingback:Știri din Maramureș 24 septembrie 2025 - cotosra.ro | 24 septembrie 2025
|