Pădurile seculare de la Strâmbu Băiuț, admirate de experți suedezi

Un grup de ingineri silvici din Suedia, specializați în management forestier și certificări FSC, a fost profund impresionat de biodiversitatea pădurilor virgine de la Strâmbu Băiuț, incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO. Fagi și brazi de sute de ani, specii rare de bureți și salamandre neobișnuit de prietenoase au oferit o imagine vie a unei naturi neatinse, în care viața se desfășoară nestingherită de secole. Vizita de documentare a durat două zile și a evidențiat valoarea ecologică excepțională a zonei, precizează romaniacurata.ro.

Pe teren, experții au fost însoțiți de Horea Petrehuș, reprezentant al Asociației Valori Superioare, alături de care România Curată a documentat anterior tăieri ilegale și furturi de lemn din aceste păduri, în ciuda regimului strict de protecție. Investigațiile și sesizările din luna septembrie au dus la deschiderea unor dosare penale și, cel mai important, la stoparea exploatărilor ilegale.

În timpul vizitei, nu au fost identificate noi urme de tăieri, semn că implicarea civică și presiunea publică au avut efect. Speranța este ca această zonă de patrimoniu să rămână protejată și să continue să inspire respect față de natură și responsabilitate față de viitor.

Foto romaniacurata.ro

a
0 comentarii

LASA UN COMENTARIU