O echipă formată din polițiști locali, jandarmi și angajați ai Primăriei Baia Mare a intervenit ieri dimineață pe Pirită pentru demolarea mai multor construcții ilegale. Printre acestea s-au numărat adăposturi improvizate ale unor persoane surprinse în repetate rânduri la cerșetorie, un magazin clandestin și o construcție folosită ca adăpost pentru cai.
Primarul Doru Dăncuș a declarat că acțiunea vine după multiple somații și peste 100 de procese-verbale întocmite de Poliția Locală. Autoritățile au decis să demoleze construcțiile ridicate fără drept pe domeniul public, în special cele aparținând unor familii care ignoră avertismentele și continuă activitățile ilegale.
Pe lângă demolări, a fost realizat și un recensământ al persoanelor care locuiesc în zonă. Primăria anunță că astfel de intervenții vor continua, în colaborare cu ONG-urile implicate în sprijinirea comunității de pe Pirită.

