Măsuri urgente pentru Podul Abator din Sighetu Marmației

Comitetul Local pentru Situații de Urgență Sighetu Marmației s‑a întrunit marți, 4 februarie, într-o ședință extraordinară dedicată stării Podului Abator de pe strada Zimbrului, în contextul problemelor tot mai frecvente semnalate la podurile din Maramureș. Evaluările tehnice au impus adoptarea unor măsuri urgente pentru reducerea riscurilor și creșterea siguranței circulației.

Autoritățile au decis reclasificarea podului din clasa tehnică 5 în clasa tehnică 4 și introducerea unor restricții: limitarea tonajului la 3,5 tone, cu excepția vehiculelor de intervenție, limitarea vitezei la 10 km/h și interzicerea circulației pietonale pe trotuarul din amonte în sezonul rece, între 15 noiembrie și 15 martie, din cauza riscului de dislocare a elementelor prefabricate provocat de îngheț–dezgheț.

Totodată, s-a stabilit elaborarea unui program de monitorizare permanentă a podului și amenajarea de urgență a unui drum de acces pe malul râului Iza, între zonele Cearda și Câmpu Negru, pentru devierea traficului greu. Primăria va solicita sprijin financiar Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Maramureș, necesar implementării recomandărilor din expertiza tehnică.

a
0 comentarii

LASA UN COMENTARIU