HomeȘtiri (Page 95)

Știri

Vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, Vlad Duruș, alături de consilierul județean USR Adrian Dobrican și consilierul local USR Gavril Poduț, au participat la celebrarea Adormirii Maicii Domnului în comuna Șișești, un loc cu profundă încărcătură istorică și spirituală. Evenimentul religios s-a desfășurat la biserica ctitorită de dr.

Un ofițer din cadrul Serviciului de Investigații Criminale participă, în perioada 1–28 august, la programul internațional „Safe Tourism” desfășurat în Croația. Misiunea vizează sprijinirea patrulelor în zonele turistice aglomerate și descurajarea infracțiunilor comise de cetățeni români, oferind totodată asistență victimelor și facilitând identificarea autorilor prin

Asociația Culturală „Sub Stejar” din Târgu Lăpuș a obținut finanțare de la Administrația Fondului Cultural Național pentru proiectul „stART PENTRU TINEri”, în cadrul ariei tematice „Intervenție culturală”. Inițiativa vizează transformarea fostei poște din centrul orașului într-un hub cultural-educațional dedicat copiilor și adolescenților din Țara Lăpușului,

Administrația locală din comuna Bârsana a decis anularea evenimentului „Întâlnirea cu fiii satului”, invocând dificultățile economice la nivel național și măsurile de austeritate impuse de Guvern, care afectează direct bugetele autorităților locale. Fondurile economisite vor fi redirecționate către investiții în infrastructura educațională, cu scopul de a