Joi, 12 iunie, la Sighetu Marmației, va fi semnat acordul de parteneriat „Alianța Regională pentru Reconstrucția Ucrainei”, inițiativă ce reunește 12 județe din regiunile Nord-Vest și Nord-Est, inclusiv Maramureșul. Demersul vizează o implicare activă în procesul de reconstrucție a Ucrainei, pe fondul efectelor războiului resimțite direct de România – economic, logistic și social.
Consiliile județene, alături de agențiile de dezvoltare regională ADR Nord-Vest și ADR Nord-Est, își unesc forțele pentru un sprijin concret și coordonat. Parteneriatul presupune nu doar ajutor umanitar, ci și planificare comună, investiții regionale și oportunități economice pentru ambele țări.
Semnatarii includ județele Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Cluj, Iași, Maramureș, Neamț, Satu Mare, Sălaj, Suceava, Vaslui, precum și cele două agenții de dezvoltare regională. Inițiativa subliniază solidaritatea transfrontalieră și dorința de a transforma o criză într-o oportunitate de reconstrucție și dezvoltare comună.