HomeȘtiri (Page 341)

Știri

În luna octombrie, Maramureș Bike a lansat a III-a ediție a campaniei de donare de sânge ”Părinții mei sunt eroi, donează sânge și salvează vieți!”. Proiectul se adresează elevilor şi familiilor lor, profesorilor și personalului auxiliar din toate şcolile şi liceele băimărene. Cei care se implică

În spațiul expozițional dedicat istoriei fotografiei din Baia Mare, începând de astăzi, 15 decembrie 2023, vizitatorii au posibilitatea de a vizita expoziția „Copilăria și adolescența în creațiile fotografilor băimăreni Huszthy Mátyás și Suba Zoltán”. Huszthy Mátyás s-a născut în data de 20 februarie 1876, la Békéscsba

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, alături de Ludovica Rusu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare, și de antreprenorul care va executa acest proiect, a semnat contractul pentru proiectarea și execuția proiectului privind ”Extinderea și dotarea ambulatoriului integrat al Spitalului de Boli

A avut loc Gala Olimpicilor Internaționali, organizată de Ministerul Educației. S-au acordat distincții elevilor care au obținut premii, profesorilor care i-au îndrumat și unităților școlare de proveniență. Județul Maramureș a fost reprezentat de doi elevi. Ambii de la Colegiul Național „Dragoș Vodă” Sighetu Marmației. Este vorba despre

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Baia Mare au efectuat cercetări care au condus la destructurarea unui grup infracțional specializat în săvârșirea de infracțiuni de înșelăciune prin metoda accidentul. La data de 4 decembrie 2023, Poliția Municipiului Baia Mare a fost sesizată de

În 8 decembrie, Coconii Deseștiului au participat la Festivalul concurs „Datini și obiceiuri din străbuni lăsate” din Cluj-Napoca. Alături de alte 28 de școli participante, micuții maramureșeni au reușit să ridice juriul în picioare și să aducă acasă premiul I. „Pentru că „oamenii și portu’ nost