HomeȘtiri (Page 10)

Știri

Proiectul Parcului de Specializare Inteligentă din Târgu Lăpuș avansează conform calendarului stabilit, reprezentând un pas important pentru dezvoltarea economică a zonei. Contractul de finanțare a fost deja semnat, iar avizul provizoriu de funcționare a fost obținut de la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării. Potrivit autorităților județene,

Miercuri, 31 decembrie, a fost semnat contractul pentru execuția lucrărilor aferente obiectivului de investiții „Siguranță și protecție comună în fața situațiilor de urgență – Construire remiză PSI”, parte a proiectului SAFETY AND COMMON PROTECTION AGAINST EMERGENCY SITUATIONS (ROUA00435), finanțat prin Programul INTERREG VI-A NEXT România–Ucraina